La această întrebare, cu sufletul plin de nostalgie, îţi vei lua nepotul în braţe şi vei începe să-i povesteşti despre frumoasele minuni ale acelor vremuri. Cu glasul aproape tremurând îi vei povesti cum soseaţi după-masa, de la servici sau şcoală, obosiţi după o zi de trudă, şi vă aşezaţi la televizor să vă odihniţi şi să vă bucuraţi cu adevărat de viaţă, căci în rest lucraţi toată ziua pentru firmele care vă plăteau.
Atunci oamenii lucrau mai mult decât acum, dragul bunicului, şi era mult stres printre oameni atunci. Veneam obosiţi acasă mâncam în grabă ceva şi ne aşezam la televizor. Erau televizoare frumoase şi mari, în culori, nu ca a părinţilor noştri care pe vremea lor priveau la nişte televizoare mici, alb-negru. Şi ne aşezam în faţă la televizoare, şi cu telecomanda - oare ştii tu ce este aia? Era măricică, cam cât sunt acum super serverele acelea cu conexiune cerebrală la nivel naţional, dar mult mai frumoasă, căci avea o grămadă de butoane colorate, pe care puteai apăsa, nu ca drăciile astea de acum care sunt atât de mici încât dacă nu le-ai găşi mereu cu proprile-ţi gânduri nici nu ar exista. Şi ne aşezam în fotoliu cu telecomanda - aveam mai multe televizoare în casă, aveau şi părinţii, şi copiii şi bunicii - şi începeam să trecem în jos şi în sus prin posturile TV. Da, atunci totul era mai frumos, nu existau fluxuri de gândire şi nu te puteai conecta la gândirea altui om, te uitai pur şi simplu la televizor. Şi erau nişte emisiuni atât de frumoase, apăreau fete frumos îmbrăcate, asa cum ai văzut în revistele alea vechi a lui moşu, ştii alea de ţi-au plăcut ţie, dar mami şi tati au zis că sunt plicticoase. Şi era plin de filme - un fel de poveşti în imagini. Aveau nişte efecte vizuale nemaipomenite, vedeai tot felul de explozii şi bătăi, de parcă erau adevărate. Nu am înţeles niciodată de ce au încetat să facă filme cu tehnologia pe care o au acum. Nişte proşti îţi spun eu, nişte proşti. Iar reclamele, ştii tu ce erau reclamele - cât mai râdeam la unele şi glumeam despre ele la servici - foarte frumoase. Totul era mai frumos atunci.
Încă mai sunt oameni care urmăresc emisiuni TV sau filmele puţin cam vechi, pe care le difuzează televiziunile! Dar ţi se pare imposibil ca nepoţii tăi atunci când vor deveni la rândul lor bunici, să poarte o astfel de discuţie? Mă întreb cum ne vor privi chiar şi nepoţii noştrii atunci când le vom povesti despre era televiziunilor?
De ce ne uităm la televizor? Ce-i drept, există mulţi oameni care au interes ca noi să ne uităm la televizor. Da, e comod, şi în ziua de azi tot ce e comod e apreciat! Dar oare senzaţia că facem ceva ce ne împlineşte şi ne aduce plăcere, nu e o iluzie, care e întreţinută mai mult de posibilitatea de a schimba frecvent posturile, decât de emisiuni care ne plac. Desigur există şi emisiuni interesante: un documentar pe Discovery, National geographics, sau chiar TVR2, o emisiune de divertisment mai cu tupeu, cum ar fi Cronica Carcotasilor sau un program de ştiri cât mai puţin îndoctrinat politic (nu ştiu care este acela, în această perioadă pre-electorală), dar restul de 80% e doar material de butonat în sus şi în jos.
Adevărul e că suntem prea bine îndoctrinaţi şi ne simţim prea mici şi neimportanţi, fără idei măreţe. Zilnic, ne închinăm inconştient televizorului şi celor mari care apar în el. Nu e de mirare că s-au scrs cărţi precum: The Vagabond of Ether - Robero Quaglia, în care televiziunea e religie, iar la robinet curge CocaCola.
Şi dacă realitatea acelui nepot curios să afle despre vechiturile neîntelese ale bunicului care încep cu prefixul "tele", nu va fi să devină realitatea noastră, măcar nu o să mai dăm banii pe CocaCola.
Articol scris în cadrul concursului de blogging organizat de PCNews.
